#10 Probleme în paradisul PNL-PSD
Salutări și bine te-am găsit.
Sper că n-ai uitat să îți potrivești ceasul pe ora de iarnă, adică să îți dai ceasul înapoi cu o oră. Din ce în ce mai multe țări renunța la acest dans vară-iarnă, păstrând un singur fus orar pe toată durata anului. În Uniunea Europeană avem și noi o recomandare de renunțare, dar pandemia a făcut-o inutilă, fiindcă numănui nu i-a mai păsat dacă se schimba ora sau nu în martie 2020.
Hai să vedem ce s-a mai întâmplat în România săptămâna asta.
Vasile Dîncu și-a dat demisia
După cum scriu de vreo trei săptămâni deja, tot mă astept ca Vasile Dîncu să își dea demisia. În sfârșit a făcut-o lunea trecută. Motivul este absolut ilar. Din textul demisiei dăm citire: “Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul Suprem al Armatei.”
Nu se mai înțelegea cu șeful măi. De aia și-a dat demisia. Mi se pare absolut amuzat cum orice ministru nu este concediat, își dă demisia din motive random, crezând că noi nu înțelegem ce se întâmplă de fapt.
Momentan, Nicolae Ciucă premia ministerul Apărării ca interimar.
Acum PNL și PSD sunt 1-1 cu miniștri demiși. Urmează bătălia pe reshufle. Zvonurile sunt că PSD vrea ministerul Energiei și ar da la schimb ministerul Apărării.
Probleme în alianță
De vreo câteva zile, PSD și PNL și ceartă prin declarații în presă. Totul se pare că a început de la o discuție legată de pensii. Fiecare partid se laudă că el a făcut mai mult pentru pensionari. Și fiindcă ambele partide sunt pline de hiene ce abia așteptă să sară la gâtul celeilalte, a început lupta.
Președintele Johannis a declarat că trebuie crescute pensiile, poate nu cu rata inflației, dar să crească. A venit după aia Ciolacu, președintele PSD, și a zis că PNL au idei ca și PNL, că fără PSD nu creștea nici o pensie.
Apoi PNL a început să se ia de Budăi, Ministrul Muncii, din cauza diverselor probleme de plată a pensiilor în Argeș.
Și așa a început un circ politic, un care pe care în care românii vor fi pierzători cu siguranță.
România devine bastion NATO
Mă bucur enorm că suntem în NATO. Într-o lume ce pare că se îndreaptă încetul cu încetul se un conflict mondial major, plasa de singuranță pe care ne-o oferă NATO este neprețuită.
De când a început războiul în Ucraina, peste 5500 de trupe NATO au fost mutate în România. Avem și primul grup de luptă NATO staționat în România, sub conducere franceză.
Inclusiv, Divizia 101 Aeropurtată (dacă v-ați uitat la Band of Brothers este acea Divizie 101) este în România. Este prima oară în 78 de ani de când celebra divizie de elită este în Europa.
„Ei (rușii - n.r.) ştiu că suntem pregătiţi. Nu este o dislocare pentru antrenament, este una de luptă. Noi înţelegem că trebuie să fim gata de luptă în această noapte, dacă este nevoie funcţie de cum situaţia escaladează la graniţă”, a declarat generalul John Lubas, care a mai precizat că militarii din subordinea sa sunt gata să apere fiecare centimetru de pământ al NATO.
7 ani de la Colectiv
Au trecut deja 7 ani de la tragedia Colectiv. 65 de oameni au murit atunci, 150 au rămas mutilați pe viață. Și foarte puține lucruri s-au schimbat de atunci.
Câți pacienți arși are România (sursa: raport al Ministerului Sănătății elaborat în anul 2021):
Aproximativ 10.000 de pacienți se prezintă anual la camerele de gardă pentru leziuni de arsură, iar circa 4.000 de cazuri necesită internare pentru supraveghere și tratament de specialitate.
În jur de 1.400 - 1.500 de pacienți reprezintă cazuri de severitate medie și mare, care necesită îngrijiri spitalicești cu o durată mai mare de două săptămâni și, ulterior, servicii de recuperare medicală specializată.
Numărul de decese cauzate de leziuni postcombustionale este de aproximativ 200 pe an.
La fiecare știre cu incendii, stăm cu inima strânsă. Dacă s-a întâmplat din nou o tragedie? Și am avut tragedii în continuare. Spitale în care au ars bolnavi de covid, depozite de haine, case și pensiuni.
Nu am învățat din lecțiile trecutului. Ne putem aștepta ca oricând, istoria să se repete.
Săptămâna trecută scriam de Schegen și dacă merităm să fim în zona Schengen. Fiindcă mi-am dat seama că nu știu atât de multe despre Schengen, am cercetat mai intens și am pus totul într-un video, pe CetățeanulTurmentat:
Eu cu cine votez! este un newsletter săptămânal cu știri și informații despre politică și economie în România. Un newsletter pentru oameni prea ocupați să citească știrile zilnic. Pentru a primi newsletterul în inbox e de ajuns un simplu subscribe.